La sfârșitul lunii martie, la aproximativ o lună de la invazia Rusiei în Ucraina, un oficial NATO susținea că războiul se transformă într-o mașină de tocat carne pentru ambele părți.
O lună și jumătate mai târziu, cel mai înalt oficial de informații al Pentagonului, generalul-locotenent Scott Berrier, directorul Agenției de Informații a Apărării, a declarat în fața Comisiei pentru servicii armate a Senatului că “rușii nu câștigă, nici ucrainenii nu câștigă, iar noi ne aflăm într-un oarecare impas”.
Această evaluare continuă să fie valabilă acum, în timp ce câmpul de luptă din regiunea ucraineană Donbas seamănă cu o balansare sângeroasă. Rușii petrec o zi dobândind un kilometru de teren, pentru ca la scurt timp după aceea ucrainenii să contraatace. Hărțile care împart ce parte controlează ce teritoriu arată adesea identic pe parcursul săptămânii.
Aflat acum în a patra lună, războiul este o luptă grea de ambele părți. Potrivit unei estimări recente a serviciilor de informații ale Ministerului britanic al Apărării, rușii au pierdut în Ucraina în ultimele trei luni tot atâția soldați câți a pierdut Uniunea Sovietică în Afganistan în nouă ani – aproximativ 15.000 de oameni.
Deși nu știm câți soldați a pierdut Ucraina în lupte, putem spune cu certitudine că bombardamentele Rusiei au lăsat țara în ruine. Mariupol, cândva un oraș cu aproape o jumătate de milion de locuitori, este un morman de moloz și cenușă. În Harkov, notează The Spectator, a doua metropolă ca mărime a Ucrainei, aproximativ 25% din clădiri au fost distruse.
Guvernul ucrainean a calculat până în prezent pagube de 600 de miliarde de dolari în infrastructură. Președintele Volodimir Zelenski spune că până la 100 de soldați ucraineni ar putea muri în luptă în fiecare zi.
Un astfel de impas dureros poate, în timp, să exercite presiuni asupra combatanților pentru a explora posibilitatea de a purta discuții de pace.
Dar expresia cheie este “în timp”. Cele trei luni de război au avut un impact incontestabil asupra populației civile ucrainene (este posibil ca până la 20.000 de civili să fi murit în asediul rusesc asupra Mariupolului), dar există în continuare un sentiment euforic în rândul poporului ucrainean că victoria militară asupra ocupanților ruși este încă posibilă.
În prezent, în regiunile estice ale Ucrainei (chiar și printre ucrainenii vorbitori de limbă rusă) există un resentiment profund, dacă nu chiar ură, față de Rusia și de președintele Vladimir Putin.
Acest resentiment alimentează poziția mai intransigentă a politicienilor ucraineni cu privire la ceea ce este și ceea ce nu este acceptabil în ceea ce privește un acord de pace.
Deși Zelenski recunoaște că războiul se va încheia doar “prin diplomație”, el se opune oricărei concesii teritoriale făcute Moscovei, deoarece nu va face decât să trezească apetitul lui Putin pentru noi cuceriri.
Conflictul înghețat, cea mai bună dintre opțiunile proaste
Rusia are încă la dispoziție o mare putere de foc, este dispusă să o folosească în mod sfidător și este la fel de convinsă de capacitatea sa de a reuși precum Ucraina este convinsă de capacitatea sa de a rezista.
Și cu cât Kievul este mai insistent în privința unei victorii militare, cu atât mai disperat va fi Putin să lupte cât de mult poate pentru a evita o înfrângere.
Războaiele se termină în două moduri: o parte o învinge pe cealaltă sau câmpul de luptă devine atât de inutil și costisitor încât combatanții decid să se așeze la masă și să pună capăt prin negocieri.
Alternativ, poate exista un conflict înghețat, în care părțile învață să trăiască cu faptele de pe teren chiar dacă se blochează reciproc.
Povestea Ucrainei este încă nescrisă. Dar, pe măsură ce războiul se instalează într-un tipar familiar și ambii combatanți continuă să trateze diplomația ca pe o corvoadă pe care este mai bine să o lase pentru o dată ulterioară, calea conflictului înghețat pare a fi cea mai bună dintre opțiunile proaste.
