Tragedia din zona Veneţiei i-a determinat pe oameni să se întrebe cine era bărbatul care conducea “autocarul morţii”. Acesta se numeşte Alberto şi avea 40 ani, iar bărbatul a murit şi el în accident.
I s-a făcut rău la volan
Şoferului i-a făcut rău la volan, iar vehiculul pe care îl conducea, în care erau zeci de persoane, a căzut de pe o pasarelă în Veneția. 21 de oameni au murit, printre care și doi copii, iar alți 18 au fost răniți, 5 fiind în stare gravă. Și Alberto a murit în accident.
Alberto era originar din Tezze di Piave, provincia Treviso, și avea peste 15 ani de experiență ca șofer de autocar.
Comandantul poliției municipale din Veneția suține că nu erau semne de frânare pe șosea în locul în care autobuzul a căzut de pe pasajul superior. Conform martorilor, vehiculul ar fi lovit de mai multe ori balustrada, înainte de a o sparge și a cădea 10 metri, apoi s-a izbit de pământ și a luat foc.