AcasăMAGAZINENEWSAcord România-Italia pentru operații ale copiilor născuți cu malformații cardiace

Acord România-Italia pentru operații ale copiilor născuți cu malformații cardiace

România și Italia au încheiat un acord în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice. Acordul a fost încheiat între Ministerul Sănătății, IRCCS Policlinico San Donato Italia, Asociația Bambini Cardiopatici nel Mondo Italia și Asociația Inima Copiilor din România.

Potrivit acordului, copiii care se nasc cu malformaţii cardiace vor fi operați în România, fără a fi necesar transferul lor în unităţi sanitare din alte ţări.

Ministrul Sănătății din România, Alexandru Rafila, a solicitat, marți, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții părții italiene, începerea demersurilor necesare pentru prelungirea acestui Acord de Cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice, potrivit Mediafax.

În cadrul întâlnirii, ministrul Sănătăţii a multumit părții italiene pentru sprijin și a felicitat echipele de profesioniști români pentru munca depusă. De asemenea, a subliniat necesitatea sustenabilității acestui program, care trebuie să ducă până în anul 2025 la constituirea unor echipe complete de specialiști români care să poată efectua toate tipurile de intervenții chirurgicale cardiace necesare copiilor din țara noastră.

Operațiile vor fi realizate în centre din București, Iași, Cluj Napoca și Timișoara

La rândul lor, specialiștii italieni au subliniat importanța acordului încheiat cu Ministerul Sănătății și au exprimat disponibilitatea pentru extinderea programelor de training si asistență tehnică si pentru alte patologii pediatrice în care există deficit de specialiști.

Programul de cooperare, care a început în anul 2013 și se incheie în 31 iulie 2022, are două componente: una în care echipe de medici italieni şi români operează copiii cu malformaţii congenitale cardiace în cadrul spitalelor din România și cealaltă de pregatire profesională în Italia a personalului medical din țara noastră în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice.

Intervențiile sunt realizate în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” și în centrele din Iași, Cluj Napoca și Timișoara.

300 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri