Un bărbat recalcitrant a făcut scandal într-o clinică din Bistriţa. Cadrele medicale au chemat jandamii, iar oamenii legii l-au legitimat.
Jandarmii au folosit sistemul e-DAC.
Bărbatul era căutat în Italia
Un bărbat căutat de autoritățile din Italia a fost depistat în municipiul Bistrița.
”Un bărbat de 45 de ani din Livezile, care se afla într-o clinică din municipiul Bistrița, a provocat un scandal.
Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit pentru aplanarea acestuia, iar în urma efectuării verificărilor în aplicația e-DAC s-a constatat că persoana în cauză era căutată în vederea participării la o procedură judiciară în Italia (art. 34, Regulamentul UE 2018/1862).
Bărbatul a fost sancționat cu 2.000 de lei pentru amenințare și adresarea de injurii”, a precizat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.
Sistemul digital e-DAC permite efectuarea de verificări rapide, sigure și eficiente în activitățile lor operative, cu respectarea strictă a tuturor prevederilor europene în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, în contextul aderării României la spațiul Schengen, contribuind la scurtarea timpului de verificare și sporind eficiența operațiunilor desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne.