AcasăMAGAZINENEWS2 iunie – Ziua Națională a Italiei. 76 de ani de republică...

2 iunie – Ziua Națională a Italiei. 76 de ani de republică în Peninsulă!

Ziua națională a Italiei, cunoscută sub numele de Ziua Republicii, este sărbătorită pe data de 2 iunie. Ea comemorează ziua în care, în anul 1946, poporul italian a decis ca forma de guvernare să fie republica și este considerată ziua în care s-a născut Italia modernă.

La 2 iunie 1946, în urmă cu 76 de ani, Italia a organizat un referendum, italienii fiind chemați să aleagă una din cele două variante de organizare statală: republică sau monarhie.

Majoritatea italienilor au ales republica

24.946.878 de persoane au participat la referendum, 89,1% dintre persoanele cu drept de vot. O prezență foarte mare la vot. Pentru a doua oară în istoria Italiei, au votat și femeile (prima oară fusese cu câteva luni înainte, la alegerile municipale din martie).

Rezultatele oficiale au fost anunțate pe data de 18 iunie:

peste 12.700.000 de cetățeni italieni au votat în favoarea republicii;
peste 10.700.000 în favoarea monarhiei;
aproximativ 1.500.000 nu au votat sau au anulat votul.

Până în 1946, Italia a fost în mod oficial o monarhie constituțională (Regatul Italiei) condusă de Casa de Savoia.

Parada militară, reluată la Roma

Este sărbătoare națională în toată țara! La Roma a avut loc o paradă militară, reluată după doi ani de absență. Avioanele patrulei acrobatice „frecce Tricolori” au desenat culorile drapelului italian pe cerul de deasupra capitalei, potrivit itanol.com.

De obicei, în această zi, la Roma, se depun și coroane de flori la mormântul Soldatului Necunoscut și la Altarul Patriei din Piazza Venezia. La parada militară participă unități ale Forțelor Armate, ale Poliției, ale Pompierilor, ale Crucii Roșii și alte delegații militare ale ONU, NATO și UE.

După-amiaza, se pot vizita grădinile Palatului Quirinale, una din cele trei reședințe oficiale ale Președintelui Republicii Italiene, unde cântă fanfare militare aparținând Forțelor Navale, Forțelor Aeriene, Carabinierilor, Poliției Statale etc.

Parada din 2 iunie 2019

595 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tragedie la Verona: trei polițiști uciși și 13 răniți într-o explozie în timpul unei evacuări

Trei ofițeri Carabinieri au murit și treisprezece militari, polițiști și pompieri au fost răniți într-o explozie violentă care a distrus o fermă din Castel...

Știai că avocado conține grăsimi care ajută la protejarea mielinei neuronale? – Alimentul prieten al creierului

Considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe din lume, avocado este bogat în grăsimi mononesaturate și substanțe antioxidante care nu doar că sprijină sănătatea...