AcasăEDUCAZIONEPremierul italian, poziție fermă în privința școlii: „Trebuie protejată. Problemele pe care...

Premierul italian, poziție fermă în privința școlii: „Trebuie protejată. Problemele pe care le avem depind de cei nevaccinati”

Premierul Italiei Mario Draghi explică deciziile recente ale executivului pentru combaterea pandemiei de coronavirus, de la vaccinarea celor peste 50 de ani până la decizia de a reveni fizic la școală.

„Majoritatea problemelor cu care se confruntă Italia depind de cetățenii nevaccinați”, afirmă Mario Draghi, lansând „încă un apel către cei care nu s-au vaccinat împotriva Covid să facă acest lucru, chiar și cu a treia doză”. Prim-ministrul a definit apoi școala drept „fundamentală pentru democrație”: „Trebuie protejată, nu abandonată”.

Draghi susține că majoritatea problemelor pe care Italia le are în prezent depind de faptul că există persoane nevaccinate.

Întoarcerea elevilor la școală a fost extrem de contestată

Dar cel mai fierbinte subiect al momentului este revenirea elevilor în bănci. „Guvernul are prioritate ca școala să fie deschisă cu prezență fizică: doar uitați-vă la efectele inegalității dintre elevi de anul trecut ca să vă convingeți că acest sistem școlar, care poate fi necesar în cazul unor urgențe dramatice, provoacă inegalități (…) care se reflectă în întreaga viață profesională”, a declarat șeful Executivului.

Premierul a recunoscut că „probabil va fi o creștere a orelor online dar ceea ce trebuie respins este folosirea generalizată a învățământului la distanță”. Draghi a subliniat că sunt și motive practice în spatele acestei decizii și îi roagă pe copii să stea acasă.

El este convins că Italia va depăși pandemia. Acest 2022 este „un an pe care trebuie să-l înfruntăm cu realism, prudență dar și încredere și mai presus de toate cu unitate”, a încheiat Draghi.

Școlile se deschid cu reguli stricte

Guvernul a decis ca școlile să se redeschidă în 7 sau 10 ianuarie, asta deși autoritățile de la nivel local și părinții au cerut amânarea cu 15 zile a datei. Sunt reguli diferite pentru fiecare grupă de vârstă. Personalul din grădinițe trebuie să poarte masca FFP2. La fel și profesorii din clasele primare și gimnaziu în care sunt elevi ce nu pot purta mască din motive medicale.

La apariția unui caz pozitiv în grădiniță, activitatea se suspendă pentru 10 zile. Dacă un elev se îmbolnăvește cu COVID, colegii lui vor fi nevoiți să facă un test antigen pe care să îl repete la 5 zile. Cu 2 infectări, clasa trece în online pentru 10 zile.

608 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tot mai mulți români din Italia se întorc acasă. Ce motive invocă oamenii

Românii care au plecat în Italia să muncească, în urmă cu mai muţi ani, revin în țară. Ei spun că sunt motivați de îmbunătățirea...

800 de tone de anvelope, importate ilegal în Italia de un grup de români

800 de tone de deșeuri confiscate de la o firmă administrată de români au fost confiscate de autoritățile italiene. Anvelopele eliminate fac obiectul unei...