Orașele din sudul Italiei suferă de o criză a populației, iar primirea refugiaților ucraineni care au nevoie de o nouă casă le poate împiedica să dispară cu totul. Inițiativa nu este însă una nouă, ea luând naștere în anii 2000.
Într-o zi însorită de martie, două ucrainence, alături de cei trei copii ai lor, câteva rucsacuri și un troller, care conținea toate lucrurile lor, s-au oprit în gara Lamezia Terme din sudul Italiei. Au zburat de la Varșovia spre Catania, în estul Siciliei. Aceștia s-au îmbarcat într-un autobuz și au luat un feribot către acest mic oraș de pe vârful sudic al cizmei Italiei. La destinație, i-a întâmpinat Barbara Aiello, singura femeie rabină a Italiei și unul dintre voluntarii care se ocupă de familiile de ucraineni. Cu câteva săptămâni mai devreme, Aiello și echipa ei trimiseseră mesaje către organizațiile de caritate din Varșovia și Cracovia, întrebând dacă știau refugiați care doreau să vină și să stea în orașul lor Serrastretta, situat la 40 de minute de mers cu mașina de Lamezia Terme – dar la început nimeni nu a fost interesat. „Contactele noastre ne-au spus că mulți oameni doreau să rămână în Polonia în apropiere de granița cu Ucraina, pentru că au simțit că războiul se va termina în doar câteva zile”, spune Aiello.
„În jurul datei de 15 martie, organizațiile ne sunau înapoi, spunându-ne că sunt oameni care doreau să plece spre Italia”. Organizatorii proiectului – un grup de șapte femei, inclusiv un manager de aeroport, un avocat, doi profesori – s-au pus pe treabă. Au strâns fonduri, au cumpărat bilete de avion și de autocar, le-au făcut teste Covid, le-au găsit cazare și le-au făcut rost de permise de ședere. În cele din urmă, au aranjat ca cinci ucrainence și nouă copii să vină la Serrastretta, sosind în grupuri la câteva săptămâni distanță. Organizatorii au numit proiectul „În numele Esterei”. La puțin peste o lună, echipa spune că starea emoțională a copiilor s-a îmbunătățit vizibil. „Deja din prima zi și până acum poți vedea că sunt mai calmi, mai senini – deși încă le lipsesc tații lor”, spune Gessica Scalise, un membru al proiectului care le-a predat copiilor italiană de trei ori pe săptămână.
Pentru organizatorii inițiativei, însă, oferirea unui adăpost familiilor care fug de război este doar o jumătate din ecuație. Serrastretta – ca multe alte sute de orașe din sudul Italiei – își pierde rapid locuitorii din cauza îmbătrânirii populației și a lipsei perspectivelor de muncă. Invitând refugiații ucraineni în oraș, Barbara Aiello speră să demareze procesul de repopulare a Serrastretta. Echipa ei a căutat în mod activ familii despre care credeau că au cea mai mare șansă de a le ajuta să atingă acest obiectiv. Serrastretta nu este singurul cătun italian subpopulat vizat de această idee. Primarul din Pollica, regiunea Campania, ar fi semnat o „declarație de intenție” pentru un program de integrare și formare profesională pentru până la 30 de ucraineni.
Municipalitățile din Mussomeli și Salemi (Sicilia), care au participat anterior la scheme de locuințe de un euro, spun că se asociază cu o companie italiană de dezvoltare imobiliară pentru a oferi locuințe gratuite familiilor ucrainene. San Mango d’Aquino din Calabria găzduiește deja 20 de ucraineni, 15 dintre ei fiind copii, adăpostindu-i în case goale deținute de consiliul local. „Depopularea este o problemă mare aici, așa că, cu aceste mame și copii, revitalizăm orașul”, spune viceprimarul Francesco Trunzo. Ideea de a convinge străini pentru a salva cătunele din Italia care dispar nu este una nouă. Orașul Riace, de pe coasta de sud a Calabriei, a început să găzduiască oficial refugiați cu finanțare guvernamentală la începutul anilor 2000, dezvoltând un sistem prin care rezidenții străini lucrau în cooperative locale și banii erau reintroduși în economia orașului printr-un sistem de vouchere.
