În urma invaziei Rusiei în Ucraina, preocupările legate de securitatea energetică au crescut, la fel și prețul gazelor. Despre țiței, nici nu mai pomenim, a trecut de 120 de dolari pe baril. Și totul se întâmplă într-un moment în care omenirea vorbește despre iminența schimbărilor climatice și nevoia de decarbonizare a economiei. Dar, cum să renunți la gaze și petrol când alternativa nu-ți asigură putere pentru industrie, iar riscul unui colaps economic este tot mai ridicat?!
În America deja se vorbește despre creșterea producției interne de petrol și gaze drept răspuns la criza actuală. Pe hârtie, asta pare să fie soluția cea mai bună; producția de combustibili fosili este strâns legată de securitatea energetică (vorbim despre capacitatea unei națiuni de a-și satisface nevoile energitice cu provizii constante la prețuri gestionabile). Cu cât o națiune produce mai mult petrol, cu atât este mai puțin vulnerabilă la șocurile externe de aprovizionare.
America, exemplu de „Nu faceți la fel!”
Spre deosebire de alte națiuni mari producătoare/ consumatoarea de petrol, cum ar fi Arabia Saudită sau China, America a ales să-și privatizeze sectorul energetic. Iar astăzi este dată exemplu de „Nu faceți la fel!” la orice reuniune pe tema crizei. SUA ar vrea să poată decide singure, dar nu pot mișca un deget fiindcă au vândut tot în sector, iar azi depind de companii private pentru a executa explorarea, producția, rafinarea, transportul și comercializarea produselor energetice (țiței și gaze).
Spre deosebire de firmele de stat ca Armaco sau Gazprom, care urmăresc oportunități în slujba priorităților naționale, companiile petroliere private sunt motivate doar de profit. Parteneriatul public – privat, fluturat prin fața ochilor de atâtea ori, este doar o formă mascată prin care corporațiile exploatează în interes propriu avuția statului. Istoria ne-a arătat de atâtea ori că așteptările avute de la multinaționalele din domeniul energiei au fost deșarte, punând în pericol chiar securitatea națională!
De-a lungul secolului 20, preocupările legate de lipsa iminentă de petrol au obligat politicienii din SUA să împingă companiile petroliere americane să crească producția acasă și în străinătate. Dar prioritățile comerciale și interesele economice diferite între companii au produs frecvent conflicte. Astfel, s-a ajuns într-o situație absurdă în care marii jucători ca Exxon, Mobil și Chevron importă petrol în SUA din rezervele lor ieftine avute în Orientul Mijlociu; practic, Washingtonul plătește „gros” fiecare baril de țiței cumpărat de la firmele americane, trimise să exploateze în Orient sub protecția US Army!
„Legea Jackson” sau naționalizarea sectorului energetic
Pentru a satisface nevoile pieței, companiile cer Washingtonului favoruri uriașe, inclusiv reglementări de mediu mai slabe și mai puține restricții privind construcția conductelor. Fracturarea hidraulică a devenit subiect tabu în presa din State, nimeni nu mai vorbește despre pericolul pe care-l reprezintă exploatările gazelor de șist.
Ca să facă față crizei ce lovește toată planeta, America a decis să injecteze petrol pe piață din rezerva strategică a țării. Dar se pare că nici asta nu-i de ajuns, așa că Administrația Biden se vede pusă la zid, iar președintelui i se cere să-și extindă autoritatea asupra sectorului energetic. Adică, mai direct, liderul de la Casa Albă are în vedere „opțiunea nucleară” propusă în anii ’70 de senatorul Jackson – naționalizarea industriei de petrol și gaze pentru a servi binele public! Potrivit specialiștilor din domeniu, aceasta este singura acțiune pe care Washingtonul o poate întreprinde dacă dorește să evite cele mai grave efecte ale crizei energetice.
În loc să permită companiilor de petrol și gaze să dicteze politica energetică a țării, America ar trebui să ia inițiativa și să definească securitatea națională în propriile condiții. În același timp, România este și ea obligată să acționeze în această direcție, mai cu seamă când „partenerul strategic” dă semnalul că altă soluție nu există.
