AcasăECONOMIAOrdinea monetară, la ora restartului

Ordinea monetară, la ora restartului

Conflictul armat din Ucraina este mai mult decât un război obișnuit, întinderea sa transcende cu mult domeniul militar. Miza – viitoarea arhitectură a sistemului financiar și monetar global. Jocul este unul cât se poate de periculos. Pe această tablă de șah, „armele” (monede, active și vehicule financiare) sunt folosite ca instrumente de constrângere, manipulare, perturbare, subordonare și cucerire.

Taberele s-au format deja și amintesc de Războiul Rece. Avem într-o parte blocul occidental al puterilor maritime (sub conducerea Americii) și dincolo axa eurasiatică a puterilor continentale (sub protectorat sino-rus).

Axa eurasiatică vs. blocul occidental

În ultimii ani, axa eurasiatică a încercat să lanseze un sistem monetar paralel, capabil să conteste supremația dolarului. Vorbim despre state care au acumulat uriașe depozite de aur (China, Rusia, India), un activ greu, cu valoare intrinsecă, ferit de controlul Vestului. Tot ca semn al creșterii tensiunilor, regăsim și proiecția în creștere a yuanului.

În contrapondere, America a înțeles că valoarea dolarului nu poate fi susținută decât de petrol și, pe cale de consecință, a încheiat un acord crucial cu Arabia Saudită (cel mai mare producător de țiței din lume) – SUA vor oferi sprijin militar direct împotriva dușmanilor interni și externi ai Casei Saud, iar Riadul își va prețui exporturile de țiței exclusiv în dolari! În plus, dolarii câștigați de saudiți sunt obligatoriu investiți fie în trezoreriile americane, fie în produsele financiare oferite de Wall Street (proces cunoscut sub numele de reciclarea petrodolarilor).

A început în 2014

Rubla rusească a fost atacată de mai multe ori în ultimii ani. Prima dată, după anexarea peninsulei Crimeea, când SUA au implementat puternice sancțiuni economice și financiare.

Dar, în loc să capituleze, Kremlinul a răspuns cu o strategie defensivă – a profitat de scăderea temporară a prețului aurului pentru a-și crește depozitele! Imediat, rezervele sale au urcat pe locul 6 în lume. Mai mult, rușii au pornit o masivă campanie de „de-dolarizare”, totul culminând cu solicitarea ca blocul BRICS să nu mai folosească dolarul la comerțul derulat.

Replica SUA nu s-a lăsat nici ea prea mult așteptată. Ca răspuns la invadarea Ucrainei, America a dat ordin să fie înghețate activele din străinătate ale Băncii Centrale Ruse! Suma confiscată, echivalentă cu jumătate din rezervele valutare ruse! Pentru a înțelege mai bine despre ce vorbim – în ianuarie 2022, Moscova avea a șasea cea mai mare rezervă valutară din lume!

Contraofensiva Moscovei

Însă lucrurile nu s-au oprit aici, iar Rusia a reușit să dea cea mai uimitoare și neașteptată lovitură: a decis ca vânzarea bunurilor sale către statele „neprietene” să se facă exclusiv în ruble în loc de euro sau dolari!

O a doua realizare a fost aceea de a descuraja țările europene să adopte abordarea dură promovată de SUA și Marea Britanie. Deocamdată, e limpede că națiunile europene sunt reticente să-și sacrifice prosperitatea economică și să se opună Rusiei doar pentru a proteja Ucraina sau pentru a-i mulțumi pe americani.

Poate că Kremlinului îi lipsește puterea de foc financiară necesară pentru a scufunda dolarul de unul singur, dar ecoul exemplului dat de Rusia în mod cert a rezonat puternic în capitalele marilor cancelarii. De exemplu, Arabia Saudită și-a permis să discute cu China despre posibilitatea de a-și stabili prețurile exporturilor de petrol în yuani în loc de dolari.

Observații Finale

Dolarul este încă moneda de rezervă hegemonică a globului. Cu toate acestea, Federația Rusă a deschis Cutia Pandorei. Calea aleasă de Moscova urmărește să declanșeze o reacție în lanț ce va dezvălui controlul total american asupra rețelei financiare internaționale.

Este o chestiune de timp înainte de a se produce o încleștare și ceasul ticăie. Într-un fel sau altul, soarta finală a sistemului monetar internațional va reflecta configurația viitoarei ordini globale. Asta, dacă nu cumva ambele puteri care azi luptă sunt, de fapt, fețe ale aceleiași monede…

458 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tragedie la Verona: trei polițiști uciși și 13 răniți într-o explozie în timpul unei evacuări

Trei ofițeri Carabinieri au murit și treisprezece militari, polițiști și pompieri au fost răniți într-o explozie violentă care a distrus o fermă din Castel...

Știai că avocado conține grăsimi care ajută la protejarea mielinei neuronale? – Alimentul prieten al creierului

Considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe din lume, avocado este bogat în grăsimi mononesaturate și substanțe antioxidante care nu doar că sprijină sănătatea...