Trebuia să fie scutul „salvați Italia”, parașuta anti-răspândire pentru a contrabalansa creșterea dobânzilor dorită de șoimii duri ai Germaniei și care riscă să producă efecte dăunătoare țărilor din zona euro cu cea mai mare datorie publică.
Dar, așa cum a fost conceput, Instrumentul de protecție a transmisiilor (TPI) lansat de BCE, mai degrabă decât să ajute state ca Italia sau Grecia, riscă să declanșeze un nou tir de replici între țările din Sud și celelalte state europene, potrivit unei analize Today.
BCE trebuia să calmeze Italia cu ”scutul anti-răspândire”
În general, TPII reamintește programul de cumpărare de titluri lansat de președintele de atunci al BCE, Mario Draghi (așa-numitul „bazooka”), ca urmare a „orice este nevoie”: în esență, dacă o țară din zona euro are dificultăți serioase de finanțat ea însăși pe piețe, deoarece nu poate să-și vândă obligațiunile de stat la rate accesibile, Banca Centrală Europeană va interveni cumpărând efectiv aceste obligațiuni. Programul lui Draghi pusese un plafon la achiziții, TPI-ul succesoarei sale Christine Lagarde nu are limite. Dar aceasta este o veste bună, cel puțin pentru Italia, doar parțial.
Problema, de fapt, este că acest nou program nu va fi declanșat automat, ci doar pentru acele „jurisdicții care suferă de o deteriorare a condițiilor de finanțare nejustificată de fundamentele specifice țării”. Adică, tradus, pentru acele State care au probleme în vânzarea obligațiunilor naționale și care respectă anumite criterii de stabilitate a conturilor („fundamentele”).
Deoarece criteriile alese de BCE pentru a determina dacă o țară are sau nu elementele fundamentale pentru a accesa ajutorul anti-răspândire al ICC sunt patru și par a fi un ajutor pentru șoimii de austeritate care în ultimii ani, și până în 2024, Oprirea Pactului de Stabilitate decis de Bruxelles odată cu izbucnirea pandemiei este prost digerată.
Probleme Italiei, rezolvate după 4 criterii
Criteriile identificate sunt 4, așadar. Primele două vizează Pactul de Stabilitate: țara care accesează scutul nu trebuie să fie supusă unei proceduri pentru deficite excesive sau dezechilibre macroeconomice excesive. Acum, înainte de pandemie, Italia era expusă riscului de procedură din cauza datoriei publice mari. Pandemia a crescut și mai mult datoria, dar, pe de altă parte, cu Pactul suspendat, nu ar trebui să existe niciun risc în acest sens, cel puțin până în 2024.
Condiționalul este obligatoriu, deoarece în documentul său explicativ, BCE adaugă o notă la primele două criterii: țara, chiar și în absența unei proceduri, nu trebuie „să fie evaluată ca nefiind acționat efectiv ca răspuns la o recomandare” de la Bruxelles. Și ce spun ultimele recomandări pentru Italia? Ei spun, printre altele, să se limiteze cheltuielile curente deja în 2023, menținându-le sub o creștere de 0,4% față de anul precedent, și să înceapă reducerea datoriei și a deficitului într-un mod gradual și credibil.
Aceasta este o recomandare foarte dragă pentru șoimii din UE. „Faptul că statele membre sunt acum capabile să se abată de la Pactul de Stabilitate și Creștere nu înseamnă că trebuie să facă acest lucru”, a declarat la acea vreme ministrul german de Finanțe Christian Lindner. Acum, acolo unde Pactul nu poate, ICC ar putea.
Datoria publică a Italiei a crescut
Pentru a fi și mai clar, al treilea criteriu al TPII lasă și mai multă putere de apreciere BCE: „În stabilirea sustenabilității traiectoriei datoriei publice” sau, în cazul Italiei, în a evalua dacă Roma urmează recomandările privind limitarea cheltuielilor, „Consiliul guvernatorilor va lua în considerare, acolo unde sunt disponibile, analizele de sustenabilitate a datoriilor ale Comisiei Europene, ale Mecanismului european de stabilitate, ale Fondului Monetar Internațional și ale altor instituții, împreună cu analiza internă a BCE”.
Dacă cele trei criterii expuse mai sus nu ar fi suficiente, al patrulea și ultimul bastion care trebuie depășit pentru a obține ajutor de la CPI este „respectarea angajamentelor prezentate” în Planurile Naționale de Recuperare și Reziliență, PNR. Care sunt aceste angajamente? Sunt diversele reforme ale cărții funciare, administrației publice, justiției, pieței muncii și concurenței. Nu simple reforme, a căror criză politică actuală cu siguranță nu le va face mai puțin complexe de implementat, dimpotrivă.
Pe măsură ce criteriile au fost formulate, este clar că BCE are o marjă mare de discreție „politică” pentru a decide dacă implementează sau nu TIC pentru această sau acea țară. Poate fi bine pentru Italia, dar și rău. Cu atât mai mult dacă adăugăm că decizia revine nu numai președintelui Lagarde, ci și Consiliului guvernatorilor de la Frankfurt. Adică băncilor centrale din toate țările euro, inclusiv Bundesbank germană.
