AcasăECONOMIABuncărele antiatomice, afacerea momentului

Buncărele antiatomice, afacerea momentului

În timp ce bombele rusești plouă deasupra orașelor ucrainene, cetățenii din Harkov și Kiev au stat înghesuiți în adăposturi antiaeriene și buncăre neutilizate de la Al Doilea Război Mondial încoace. Imaginile cutremurătoare cu acei oameni strânși în niște veritabile cartiere subterane au trezit amintiri dure pentru o parte dintre europeni. De la sfârșitul Războiului Rece, amenințarea nucleară nu s-a simțit niciodată atât de aproape.

În același timp, infrastructura adăposturilor antiatomice construite acum mai bine de 50 de ani, nu a fost niciodată atât de neglijată ca-n ultimii ani.

Europenii, total nepregătiți

„În Occident, eram atât de îndrăgostiți de modul în care s-a încheiat Războiul Rece, adică pașnic, încât nu ne-a păsat de nimic altceva. Tocmai ce mi-am dat seama că am fost cu adevărat naivi”, spune Rosanna Farboel, istoric la Universitatea Aarhus, din Danemarca.

În Europa, noțiunea de buncăr a apărut cam în același timp cu avionul, iar bombele cu fosfor utilizate în WW2 au determinat autoritățile din statele avansate să dezvolte așa-numita apărare civilă. Apărarea civilă a implicat, printre altele, și programe extinse de construire a buncărelor antiatomice, demarate după ce SUA au lovit la Hiroshima și Nagasaki.

Așa au apărut adevărate cetăți subterane vaste, cum ar fi sediul de război al Guvernului Marii Britanii, amplasat la Wiltshire, în Anglia, și dotat cu spații de dormit, o bucătărie industrială, un lac subteran, sisteme de telecomunicații, chiar și o bibliotecă. Însă, la nivelul întregului continent, situația e cumva la limită, dacă nu chiar critică. În multe state buncărele lipsesc cu desăvârșire sau sunt complet inutilizabile, după ce ani de zile au fost lăsate de izbeliște.

Firmele private, afaceri de milioane

Astăzi, construirea de buncăre în Europa a devenit în mare măsură o preocupare privată. Companii precum Artemis Protection (Franța) au raportat o explozie a interesului în jurul acestor produse. De-a lungul Oceanului Atlantic, adăposturile de supraviețuire „Atlas” au cunoscut același fenomen, de când Rusia a invadat Ucraina. Buncărele de lux construite de Hardman’s ajung la câteva sute de mii de dolari, iar pentru milionari, firme ca Vivos Underground Survival Shelters oferă spații în foste facilități guvernamentale germane și americane, la un preț de „doar” câteva milioane de dolari.

Producătorii spun că adăposturile construite de ei vor rezista expunerii la atacuri chimice, biologice și nucleare. Unii folosesc un cadru de oțel suficient de puternic pentru a rezista cutremurelor și includ uși rezistente la gloanțe. Modelele de ultimă generație pot include sisteme de filtrare a aerului, stații de încărcare solară, prize de apă dulce, rezervoare de eliminare a deșeurilor și securitate în infraroșu.

Există și variante premium, construite de francezii de la Artemis. Sunt buncăre cu adevărat impresionante, care seamănă cu un apartament de lux, având tavane înalte, iluminat încastrat și accesorii de înaltă calitate, plus cameră de zi și baie. Toate sunt proiectate să semene „cu o cabană subterană”,după cum se laudă unul dintre producători.

Faptul că tot mai mulți oameni caută astfel de opțiuni este o reflectare a anxietății răspândite. Potrivit Gallup, aproximativ 75% dintre europeni se tem să fie implicați într-un conflict mai larg cu Rusia. În toată Europa, credința că Moscova va folosi arme nucleare este larg răspândită, de la aproximativ 25% dintre români la peste 80% dintre irlandezi.

360 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tot mai mulți români din Italia se întorc acasă. Ce motive invocă oamenii

Românii care au plecat în Italia să muncească, în urmă cu mai muţi ani, revin în țară. Ei spun că sunt motivați de îmbunătățirea...

800 de tone de anvelope, importate ilegal în Italia de un grup de români

800 de tone de deșeuri confiscate de la o firmă administrată de români au fost confiscate de autoritățile italiene. Anvelopele eliminate fac obiectul unei...