AcasăCULTURAVANGHELE GOGU şi a lui Ninsoare(a) de Adio

VANGHELE GOGU şi a lui Ninsoare(a) de Adio

Pe 15 Aprilie, la Bingo Chez Gabi, în Bucureşti, a avut loc un eveniment mult aşteptat: Vanghele Gogu şi-a lansat primul album muzical.

Sub lumina reflectoarelor din 1984 – an în care, împreună cu sora sa, îşi făcea debutul pe scena Cenaclului Flacara – Vanghele Gogu a urmat de-a lungul anilor o bogată carieră de solist îndrăgit şi prețuit.

Lansarea Cd-ului “Ninsoarea de Adio” a fost un eveniment impresionant, cu o sală arhiplină, cu muzică de calitate, care a făcut să vibreze inimile fanilor, cu artişti care au arătat că “totuşi există simbioză în muzică”.

Membrii comunității armâne au participat în număr mare. Alexandru Gica, Mihaela şi Emil Hagi, Steryiu Toza şi soția, Elena Granzulea, Costel si Krasimira Farmazon, Mihai Bizdu, Costică Canacheu, fost parlamentar, artiştii armâni Elena Corina Badea, Stelică Buşu, Gelu Conducosta şi – nu în ultimul rând – regizorul Toma Enache, care a venit direct de la propria-i lansare a volumului de poezie “Infectați de iubire”.

Cuvântul de introducere l-a avut îndrăgitul prezentator Octavian Ursulescu, care prin ascendența sa în parte armână este prezent la numeroasele evenimente ale comunității. Pe scenă au urcat – spre deliciul publicului – alături de Vanghele Gogu, artiştii: Andrei Păunescu, Mihai Napu, Jimi el Laco, Radu Crăciunescu, Radu Pietreanu, Corina Elena Badea, Stelică Buşu, Doina Lazar iar în sală au mai fost prezenți Raul Cârstea, Tic Petrosel, Evandro Rossetti. S-a cântat şi s-a dansat pe ritmuri armâneşti dar şi româneşti, iar sufletele au vibrat ca nişte seismografe ale bucuriei.

Era foarte emoționat Vanghele în timp ce cânta. O emoție caldă, duioasă, ce  a reuşit să ne-o transmită şi nouă, aşa cum doar el o poate face mereu. Armonica îşi împletea sunetul mângâietor, cu vocea artistului, cu trăirile, cu pasiunea şi dragostea lui pentru cânt, pentru cultura şi tradițiile strămoşeşti. Albumul conține două piese în limba română, celelalte fiind în armâneşte. De organizarea sălii s-a ocupat Maria Simion, ideatoarea multor evenimente, unde lumea vine cu bucurie. Frumusețea evenimentului a depăşit aşteptările.

Sponsorul CD-ului şi al evenimentului, Martha Maria Mocanu, directorul Companiei BES România, este o mare iubitoare şi susținătoare a artei şi a artiştilor.

Urmează un tour în mai multe localități din țară, unde Vanghele Gogu va susține spectacole şi îşi va promova noul album.

S’bàneadza Armânamea! S’bàneadza Vanghele Gogu!

 

 

341 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Criza facturilor scumpe! Cum te îmbraci la iarnă, când guvernul va limita căldura din locuinţe

Italia intenționează să reducă încălzirea în locuințe și business-uri pe parcursul iernii pentru a contribui la scăderea cantităţii de gaz folosit în ţară și...

Copil român, răpit de tată în Italia. Bărbatul s-a baricadat cu el în casă

Un român, separat de soție, s-a baricadat miercuri, 5 octombrie, în casă, la Rodengo Saiano, în zona Brescia, cu fiul său în vârstă de...